DESPRE NOI

 

British Lifestyle pe strada Paris – „TIME OUT”

“British Gallery propune o somptuoasa alternativa la platitudinea ofertei magazinelor de decoratiuni interioare. Pasindu-i pragul, descoperi nu un magazin, cum te-ai fi asteptat, ci un apartament englezesc, reconstituit în detaliu, dotat cu stilul siatmosfera de rigoare. British Gallery pare a reînnoda legatura cu rafinamentele aristocratice ale traditiei interbelice. Este gândit pe principiul Home & Gift, ca un concept-store ce ofera atât decoratiuni interioare cât si cadouri. Fiecare camera are o poveste, din care puteti lua o particica acasa. La originea magazinului se afla Marius Plesea si cunoscutul designer si scenograf Irina Solomon. Lucru rar, cei doi sunt oameni prea cultivati pentru a face rabat de la gusturile personale, declarând transant ca au ales sa aduca ceea ce le place lor, nu ce se vinde. De remarcat preturile, incredibil de accesibile.”

 

Gustul trecutului intr-o casa de pe strada Paris„GANDUL”

„Când intri, n-ai mai vrea sa iesi - e foarte simplu. Cineva spunea ca ar vrea sa poata locui acolo macar 15 minute pe saptamâna. E vorba despre o casa, dar e mult mai mult decât atât. Este o locuinta, un camin, o oaza de frumusete. Locuirea este, de fapt, un act cultural, iar stilul de viata un bun câstigat în timp. Felul în care este amenajata casa, fiecare obiect din ea – de la mobila pâna la decoratiuni, haine, portelanuri si spectaculoasele casute de papusi – sunt toate importate din Marea Britanie si recompun felul de viata tipic englezesc. Totul respira confort, asezare, o buna întoarcere spre trecut, „singurul care are substanta”, cum spunea la deschiderea acestui loc Andrei Plesu, invitatul special al serii.

 

O casa din care poti cumpara aproape orice - “DOMUS”

Oriunde te-ai opri cu privirea in aceasta casa, gasesti ceva interesant, ceva care sa merite a fi admirat, studiat. Totul este ales pentru a surprinde si încânta: piese clasice de mobilier, decoratiuni autentic englezesti, obiecte diafane si luminoase, portelanuri fine, camasi de noapte, lenjerii de pat, servete si fete de masa lucrate manual, paturi din fire de lana, materiale pentru cuverturi si draperii create de designeri celebri, jucarii clasice englezesti (case de papusi, ursi de plus care se incalzesc la microunde), rochii de botez, pijamale si accesorii pentru copii, sapunuri si cosmetice - lanolina suta la suta naturala, cu un parfum de curatenie deplina. Atmosfera englezeasca de birou Sherlock Holmes, poate fi  la randul sau usor reconstituita cu obiecte precum vapoare de colectie si globuri pamantesti. Pe scurt, un univers spectaculos in care poti pasi oricand.

 

Magazinul Saptamanii – Metropotam

Luxul (daca in designul interior de pe meleagurile noastre a existat vreodata) este un bun pierdut in favoarea practicului si confortului, iar luxul victorian este cu atat mai strain Romaniei pitoresti, desi ne-am inrudit pe departe cu Regina Victoria prin Regina Maria, nepoata ei.
Daca te-ai hotarat sa redecorezi conacul mostenit de la bunica intr-un stil original, retro si englezesc, o varianta la Ikea (sic!) este un decor rupt din Forsyte Saga. Nu e nevoie sa faci o vizita in insulele britanice, ci trebuie doar sa mergi in Paris. Strada Paris, nr. 14 A, in spatele Palatului (iarasi sic) Victoria, la British Gallery.

 

British Gallery - Stilul british de pe Strada Paris - Viva

Gandit ca un concept-store, British Gallery al carei nume iti suna cu siguranta a muzeu este o alternativa originala la magazinele de decoratiuni. Daca te numeri printre iubitorii de arta, iar stilul british este printre preferatele tale, British Gallery este locul ideal pentru cumparaturi.

 

British lifestyle a Paris – Ziarul Financiar

"Nu va zgarciti la drapaje si la conversatie. Nici la pernute, nici la buna-dispozitie. Nici la masute mici, nici la lampi cu abajur. Canapelele si fotoliile trebuie sa fie confortabile, rafinate in buna traditie englezeasca." 
Asa indeamnau cei de la recent deschisul concept store, British Gallery ... pe strada Paris. Intr-un stil cat se poate de pur britanic, casa de la numarul 14A nu arata deloc ca un magazin. La intrare sunt cateva trepte, o oglinda mare, tablouri si fotografii vechi. In camera de zi parca se aduna toata identitatea Angliei. Aici se afla toate obiectele care insumeaza ceea ce reprezinta sau reprezenta cultura britanica de acum un secol, de la scaune cu sculpturi din lemn pana la Mary Poppins, Beatles, cesti pentru ceaiul de la ora cinci, pipe, lupe, trabucuri, globuri pamantesti, machete de corabii din perioada coloniala, canapele victoriene acoperite de cuverturi de lana si mohair.

Magazinul seamana mult cu o expozitie tematica de design de interior. Te invita sa privesti in liniste, sa adulmeci parfum de istorie britanica, sa atingi cu grija obiectele de teama de a nu le strica perfectiunea.

 

Irina Soltuz’s blog

Trecand pe strada Paris dupa-amiaza, m-am decis ca e momentul perfect sa vad si eu despre ce e vorba. Este redata o casa in intregime. Adica ai un living cu genti, ceaiuri, cani, reviste; un birou cu stilouri, pixuri, ceasuri; un dormitor de copii cu hainute si papusi pentru copii (i-am luat si eu nepoatei mele de o luna un body); o baie cu prosoape, geluri de dus, creme; un dormitor cu pijamale, halate si multe alte lucruri pe care le puteti cumpara pentru voi sau pentru altii. E un loc cu foarte mult farmec, cu produse speciale, de calitate si extrem de dragute. Sigur voi mai merge de multe ori, fie pentru cadouri, fie atunci cand vreau ceva dragut pentru mine.

 

British lifestyle pe strada Paris – Gandul

Casa englezeasca, gradina englezeasca, elegantul stil englezesc, cu tot ceea ce poarta eticheta "English", sunt, de secole întregi, garantia excelentei, însemnul calitatii si al gustului ales. Britanicii sunt o permanenta sursa de inspiratie, iar astazi oricine are un oarecare simt al stilului si e dispus sa faca un mic efort financiar poate trai în stil "British". Entuziasmul pentru tot ce s-a numit "British" a început pe la sfârsitul secolului al XIX-lea. De atunci englezii spun, referindu-se la stilul lor de viata, “arata-mi cum traiesti ca sa-ti spun cine esti”.

În acelasi timp, însa, nicaieri în lume aceasta zicere nu poate fi mai înselatoare ca la... englezi acasa. Nu si la Bucuresti, mai nou. Desi ne aflam pe strada Paris, probabil ca nu se putea gasi un loc mai potrivit ca aceasta casa de poveste de la numarul 14A, pentru a celebra, într-o atmosfera perfect englezeasca, stilul britanic de viata. Asta si pentru ca, multumita proprietarilor, si pe dinafara, si pe dinauntru, totul a ramas frumos si natural, nealterat de gusturile specifice îmbogatitilor de astazi.

Daca nu ati facut-o deja, iata un loc în care va veti simti pentru un ceas în vacanta la Londra si în care veti descoperi o particica din cultura, traditia, obiceiurile si autenticitatea stilului de viata englezesc: canapele Chesterfield, portelanuri Wedgwood si Powell&Craft, servicii de ceai, seturi de caligrafie, machete de corabii, globuri pamântesti, masute pentru breakfast si camasi de noapte victoriene, lampi cu abajur si asternuturi brodate.

 

Alaturare perfecta –Bucharest Nightlife

"Este casa mea si am pus-o la dispozisia frumosului. Nu e un business pur, e o afacere cu accente culturale. Fiecare camera are functionalitatea unei camere englezesti", a afirmat Marius Plesea, adaugând ca îi place sa mearga la târguri, sa adune lucruri frumoase.
Tot ce este expus nu tine de moda, dar are stil si atrage asemenea unui parfum discret. Pentru a vorbi despre "momentul de reflexie" asupra stilului în care vrem sa traim, a fost invitat Andrei Plesu - "vecinul care sta deasupra"."Mie îmi place din ce în ce mai mult trecutul. Nu trecutul imediat, dar oamenii care au gustul trecutului. Trecutul e singurul timp din cele trei pe care le cunoastem, care are o calitate: are parfum. Viitorul e o utopie, o abstractiune, iar prezentul e fulgurant. Trecutul e substantial. Îmi face placere sa cunosc oameni care stiu sa contemple si sa faca viu trecutul", a spus Andrei Plesu.

 

Fason, dichis si stil - Insight

Din relatia decorator-client s-a nascut nu doar o prietenie frumoasa, ci si casa care a devenit o galerie destinata ochiului insetat de bun gust. Totul a inceput cand Marius Plesea a avut nevoie de talentul si intuitia unui decorator, pentru locuinta sa din Ploiesti. S-a intamplat ca artistul asupra caruia s-a oprit in alegerea sa sa fie un scenograf cunoscut, Irina Solomon. Ea a descoperit  formula ideala pentru a-i transforma locuinta din Romania intr-un spatiu impregnat de aerul britanic, atat de familiar proprietarului.  De aici n-a mai fost decat un pas pana cand, in peisajul bucurestean, parterul unei vile cladite in stil neoromanesc s-a metamorfozat intr-o casa...englezeasca, avand ritualurile si momentele ei specifice; o casa in care totul e de vanzare.

Hol, living, dinningroom, study and library, bedroom, nursery, bathroom... Cate camere, atatea povesti ce reconstruiesc o atmosfera familiala si tot atatea produse ori obiecte care asteapta sa fie privite, alese, daruite: de la canapele din piele Chesterfield, la portelanuri Wedgewood, de la camasi de noapte din batist fin, la mici sapunuri parfumate, in forma de briose, de la saculetii cu levantica la decoratiunile Gisela Graham, la lampile ori spectaculoasele umbrele Marque UK, semnate de designeri precum Frank Asher, Jean-Paul Gaultier ori Chantal Thomas.

 

Interviu cu Marius Plesea - fost director regional de operatiuni al UPC si actualul proprietar al British Gallery

Dupa plecarea de la UPC la sfarsitul lui 2007, Marius Plesea a ramas in mediul business implicandu-se si investind "intr-un hobby, intr-un proiect pe care il sustin cu mare placere", acesta fiind British Gallery. 
"Nu este numai un retail, proiectul are o dimensiune culturala si acest lucru este foarte important pentru mine." 
"Este vorba de traditie, de o lume rafinata, de o lume a regulilor. Sunt foarte multe lucruri care se construiesc in jurul conceptului de British".

 

Marius Plesea... In stilul britanic – Business Magazin

Plesea a plecat la sfarsitul anului 2007 de la UPC. "Am deschis British Gallery in noiembrie 2007, in care am investit 300.000 de euro si, desi sunt sigur ca va deveni un brand, pentru moment nu astept profit, vreau doar sa pastrez afacerea ca un hobby". 
Ideea pentru British Gallery (str. Paris, nr.14 A) a venit din calatoriile dese (cam de cinci ori pe an) ale celor doi soti in Anglia, mai ales in Lancaster, unde Carmen Plesea a studiat timp de patru ani lingvistica si si-a dat doctoratul in "Humour". "La un moment dat, cautam, pentru casa in care locuim acum, canapele Chesterfield si draperii si cutreieram pietele din Lancaster care sunt populate de o multime de producatori de diverse obiecte in stil britanic."

 

Despre Taylors of Harrogate

Taylors of Harrogate este un unul din putinele business-uri de familie serioase si etice care reuseste nu numai sa se mentina pe piata, dar care si-a si dublat productia in ultimii trei ani.

Ceaiul si cafeaua Taylors of Harrogate sunt certificati Rainforest Alliance pentru grija fata de calitatea solului, tratat organic, fara ingrasaminte chimice si pesticide. Produsele lor sunt certificate Fairtrade pentru grija fata de cultivatori prin preturi corect platite si proiecte sociale – scoli, educatie, sanatate pentru comunitatile lor. Certificatul UTZ este o recunoastere a activitatii firmei in programe de instruire pentru fermieri, management agricol si responsabilitate sociala.

O garantie a calitatii deosebite este faptul ca Taylors of Harrogate sunt furnizori ai Casei Regale din UK si ca ceaiurile si cafelele lor sunt servite in toate camerele de hotel si restaurantele lantului hotelier Marriott din Statele Unite.

Taylors of Harrogate sunt prezenti pe piata americana de 20 de ani, unde vand preponderant ceaiul Yorkshire, brandul cu cea mai mare crestere de piata in UK (locul trei) cu vanzari de 60 milioane lire sterline pe an. Cafeaua Taylors of Harrogate are si ea cea mai mare crestere de piata in UK, ajungand la 20 milioane lire sterline anual.

Secretul lor: “Passion for Quality”

 

Parteneri: EmailWing - Email Marketing Company

 

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi articolul
British al saptamanii, ultimele noutati, promotii
si vouchere de reducere.
Inchide fereastra